Blue Air lansează opt noi rute de zbor din România

Blue Air lansează opt noi rute de zbor din România
Compania low-cost Blue Air a anunțat cand reia zborurile regulate
Publicat: 09/01/2020, 13:55

Astfel, din București, în 15 iunie, va fi inaugurată ruta către Munchen, cu patru zboruri pe săptămână, iar în 16 iunie va decola prima aeronavă Blue Air din Iași către Verona. Săptămânal, vor fi operate câte trei zboruri către această nouă destinație.

Totodată, Blue Air lansează șase noi rute de pe aeroportul din Bacău: Atena, Birmingham, Copenhaga, Larnaca, Oslo și Stuttgart. Aceste rute se adaugă celorlalte nouă operate în prezent de pe Aeroportul Internațional George Enescu.

Începând cu 15 iunie 2020, pasagerii din Bacău vor călatori cu Blue Air către 15 destinații diferite.

„Odată cu lansarea noilor rute din Bacău, cu o frecvență de două ori pe săptămână, vom aloca cea de-a treia aeronavă pe această bază”, a declarat Carsten Schaeffer, Director Comercial Blue Air, citat în comunicat.

Blue Air operează avioane tip Boeing 737. În 15 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri și a zburat peste 340 milioane de kilometri.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Anvelopele M+S, interzise în Germania începând cu această lună
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
O legendă a televiziunii s-a stins! A fost un actor cu un suflet extraordinar și...
Simona Halep a spus DA! Românca a confirmat evenimentul din februarie
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Cunoscutul fotbalist Andrea Capone, găsit mort într-o cameră de hotel. Care a fost, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
„Declin anormal” al temperaturilor pe suprafața Lunii! Ce s-a întâmplat cu satelitul natural al Pământului?